Rusaliile noastre, turismul altora

Cu bani destul de mulți, de Rusalii, zeci de mii de români, de la bogați la grijulii cu ziua de mâine, au ales să plece, alături de familie, pentru un weekend prelungit la început de vară, în Bulgaria, acolo unde, spre deosebire de România, există nenumărate stațiuni îngrijite, cu resorturi all-inclusive care chiar oferă mic-dejun, prânz și cină, cu distracții pentru copiii de toate vârstele, cu plaje curate și personal amabil.

Litoralul românesc, din motive pe care nimeni nu știe (sau nu vrea) să le explice, de mai bine de zece, cincisprezece ani, stă pe loc. Nu crește. Nu se dezvoltă. Vecinii bulgari au reușit să construiască, într-un timp pe care specialiștii îl consideră scurt, resorturi de vacanță în care turiștii din toată lumea să poată găsi ceea ce caută un om în cele câteva zile libere pe care le are în an. Noi? N-am făcut nimic. Am mai băgat în pușcărie primari, s-au mai descoperit scurgeri „fabuloase” de fonduri, dar cu asta nu s-a rezolvat absolut nimic.

Făcând o simplă căutare pe internet, pentru luna iunie a acestui an, o săptămână în Bulgaria în regim all inclusive poate costa și trei sute și ceva de euro, pentru două persoane, pe când aceleași servicii, într-o stațiune românească, nu pot fi mai ieftine de o mie și ceva de euro. De ce?

Când s-a decis lărgirea plajei din zona Mamaia, n-am auzit niciun cuvânt de bine din partea celor care mai îndrăznesc să aleagă litoralul românesc. O dată la câteva zile, se formau adevărate prăpastii din nisipul care nu reușea să se stabilizeze, copiii se împiedicau în lungul drum de până la mal de mare, părinții își împiedicau și ei sufletele, căutând cea mai bună soluție. Și soluția nu venea.

Așadar, ce ați făcut de Rusalii? Ați ales România, pentru că e a noastră, pentru că are oamenii noștri în ea, care încă mai au curaj să vorbească limba română, ați mers în Vama care nu mai știe să fie veche, sau ați ales drumul mai… scurt, cu kilometri mai mulți, către nisipuri de aur?

Mai avem, mai avem în România locuri care ar trebui bătute cu piciorul și cu inima. Mai avem un Maramureș, încă nedistrus, unde respiră greu de printre betoane casele de lemn de altădată, mai avem o Bucovină cu brazi netăiați și cu huțuli care aleargă a libertate, mai avem Oltenia care, prin bătrâni, mai seamănă cu poeziile scrise deja de ceilalți, mai avem Moldova, care, fără să spună, se păstrează cumva curată, mai avem Ardealul, cu toate bogățiile lui și cu colinele care se întorc spre Cer, de fiecare dată când oamenii uită să se întoarcă.

Avem multe, dar ne lipsește ceva. În circuitul nostru s-a pierdut o piesă importantă. O piesă care ar fi putut face ordine în viețile celor mai mulți. O piesă care ne-ar fi putut ajuta, de exemplu, să alegem, pentru sfârșitul de săptămână care tocmai a trecut, Neptun, nu Sunny Beach. Până la urmă, cu luciditate, zilele libere le-am cheltuit, pe bani niciodată puțini, în buzunarele altora.

La anul? Nicio speranță că va fi altfel.

Citeşte şi:

Grevă generală

Ni(mi)cușor

Dezordinea din viața celor ordonați

Oameni care mor de două ori

De ce mor oamenii tineri?

Inimi care pot fi frânte